Specialistul explică, în analiza sa, că cererea vine din interesul crescut al străinilor pentru Moldova și din numărul tot mai mare de moldoveni care aleg odihna în țară. De la începutul anului s-au înregistrat în total 583.000 de persoane, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
„Turismul intern organizat, care ani la rând s-a menținut la circa 50.000 de turiști anual, a înregistrat o ascensiune remarcabilă”, a subliniat Veaceslav Ioniță. Valoarea anuală este de 187.000 de persoane, dintre care 82.000 sunt străini și 105.000 – moldoveni. Până la sfârșit de an, numărul total ar putea atinge 200.000 de turiști din țară.
România rămâne principala sursă de vizitatori, cu 56% din cei raportați. Italia generează 14%, iar următorii în top sunt turiștii din Ucraina, Germania și SUA. Expertul IDIS susține că raportul dintre moldovenii care pleacă și străinii care vin s-a îmbunătățit vizibil, fiind de 1 la 5.
Au crescut și solicitările pentru cazări turistice. După 474.000 de persoane cazate în anul trecut, primele trei trimestre din acest an au adunat deja 400.000, dintre care 290.000 sunt turiști străini. Circa 30% dintre ei aleg pachete organizate.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, potențialul rămâne mare. Expertul susține că cel puțin 10% dintre moldoveni ar trebui să opteze pentru turism intern organizat.
