Odată ce Moldova devenea membră a ONU, caracterul ilegal al așa-numitelor republici „găgăuză” și „nistreană” se evidenția tot mai mult. Unii istorici susțin că războiul de pe Nistru a început încă în ultimele luni ale anului 1991. Alți savanți sunt de părere că, de fapt, separatismul în regiune a apărut mult mai devreme și treptat a luat amploare, fiind influențat de regimul sovietic, factori sociali și politici, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la realitatea.md.
Motivele invocate de mișcarea de secesiune erau xenofobia și problema lingvistică. Cercetătorul Anatol Țăranu relata anterior jurnaliștilor că o bună parte a rebelilor erau foști ofițeri pensionați ai serviciilor speciale rusești și apropiații lor. Aceștia au ajuns în regiune între 1975 și 1985, devenind apoi oponenți ai Mișcării de Renaștere Națională.
Populația localnică, o parte dintre care vorbea rusa, a fost convinsă de către exponenții Kremlinului că administrația de la Chișinău este xenofobă și îi va discrimina în baza criteriului lingvistic.
Transnistrenii și-au declarat pretinsa independență încă în septembrie 1990. Regiunea nu a fost recunoscută drept stat de nici o țară suverană, ci doar de enclave separatiste similare.
Republica Moldova nu avea încă propria armată în 1992. După primele schimburi de foc, pentru a asigura ordinea publică în zona de securitate au fost mobilizați angajații Ministerului Afacerilor Interne și încorporați în regim de urgență voluntari.
Situația a degenerat după asedierea Comisariatului de Poliție Dubăsari, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992. În interior se aflau zeci de persoane, care au devenit prizonieri ai separatiștilor.
Luptele au durat până spre sfârșitul lunii iulie, iar cele mai sângeroase bătălii s-au dat pentru orașul Tighina. Artileria grea a rușilor a fost folosită timp de câteva zile. Aproximativ 200 de combatanți din războiul de pe Nistru au murit, iar alții circa 300 au fost răniți.
Acordul final de încetare a focului a fost semnat oficial de Mircea Snegur și Boris Elțin pe 21 iulie 1992, în prezența liderului separatist Igor Smirnov. Până atunci, Moscova a acuzat Chișinăul de discriminarea etnicilor ruși din regiune și a negat cu vehemență orice implicare a sa în război.
Urmare a acestui război, statul a rămas divizat teritorial, cu trupe rusești staționate în regiunea transnistreană și cu un depozit de muniții păzit de armata a 14-a. Pe lângă pierderile teritoriale, țara a suferit pierderi umane și economice semnificative, iar rănile rămase după conflictul armat de pe Nistru încă sângerează.
Datele privind victimele încă sunt contradictorii. Cifra celor morți, pe ambele părți, ajunge la aproximativ 1.000, inclusiv circa 400 de civili. Alte aproximativ 4.500 de persoane au fost rănite.
Un comentariu
Pingback: Vadim Krasnoselski elogiază cazacii care au pornit războiul de pe Nistru - Ultimele ştiri din Moldova