într-o postare pe rețelele de socializare, Ilan Șor a scris că prin autorizarea acestui festival, autoritățile încearcă să distrugă identitatea, tradițiile și istoria cetățenilor R. Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
„Am ştiut că autoritățile vor încerca să ne distrugă, nimicindu-ne identitatea, tradițiile, istoria. Prefăcându-se că nu există Ziua Victoriei. În schimb, există o zi a Europei, în care ei demonstrează arme – nu poți trăi o zi fără ele în lumea lor europeană. Și apoi, evident, festivalul LGBT, a spus Șor.
Acesta a subliniat că Festivalul Moldova Pride distruge valorile și îi privează pe copii de o familia tradițională.
„Poporul moldovean este paşnic şi tolerant, dar există o limită în toate. Facem apel la autorități. Găsiți curajul de a respecta tradițiile noastre, moldoveneşti. Respectați familiile care v-au crescut, printre altele. Că doar Sandu nu a trăit cu părintele 1 și 2”, a conchis Șor.
Ultimelestiri.md amintește că în perioada 11 – 16 iunie în R. Moldova va fi organizat Festivalul Moldova Pride, dedicat comunității LGBTQI+. În acest an, Moldova Pride se va desfășura sub sloganul „De la noi taxe, de la stat lege”.
