Africanii au deschis scorul încă din minutul 5, prin Mahmoud Saber, însă iranienii au restabilit egalitatea nouă minute mai târziu, prin Ramin Rezaeian, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Rezultatul îi asigură Egiptului prezența în faza eliminatorie a competiției, unde va întâlni Australia. În schimb, Iranul va trebui să aștepte încheierea fazei grupelor pentru a afla dacă se va număra printre cele opt echipe clasate pe locul al treilea care obțin calificarea în șaisprezecimi.
În celălalt meci al grupei G, Belgia a învins categoric Noua Zeelandă, scor 5-1, și a încheiat grupa pe primul loc.
După evoluții mai puțin convingătoare în primele două partide, belgienii au dominat duelul cu reprezentativa din Oceania. Leandro Trossard a reușit o dublă, iar Kevin De Bruyne, Romelu Lukaku și Alexis Saelemaekers au înscris câte un gol.
Golul de onoare al Noii Zeelande a fost marcat de Elijah Just, în minutul 84.
