În Republica Moldova, ambrozia este una dintre cele mai invazive plante și este răspândită în majoritatea raioanelor. Aceasta crește spontan pe terenurile agricole, grădinile gospodăriilor individuale, culturile cerealiere, de floarea-soarelui și produce mari cantități de polen, începând cu mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile climatice și se încheie spre sfârșitul lunii septembrie, transmite Ultimelestiri.md.
Cum devii sensibil la polenul de ambrozie?
ANSP explică că ambrozia produce mult polen care conține multiple fragmente extrem de alergizante. Persoanele foarte sensibile pot fi afectate chiar de 1-2 grăunciori de polen/m3. De obicei, alergiile la polen sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozie pe parcursul mai multor ani (3-4), astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta în jur de 4-5 ani. În unele cazuri, chiar și copii de 6 luni prezintă rinită alergică indusă de ambrozia.
Principalele simptome includ:
- afectarea mucoasei nasului și a ochilor (rinoconjuctivită), manifestată prin strănut, prurit în zona nasului și al ochilor, înroșirea și edemul mucoaselor, lăcrimare;
- accese de astm bronșic cu episoade de tuse, dificultate în respirație sau respirație șuierătoare;
- afectarea pielii cu leziuni de urticarie, mâncărime și edem dureros al țesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele în jurul gurii, nasului, ochilor;
- șocul anafilactic – cea mai severă formă de reacție alergică, cu debut brusc ce poate duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil. Șocul anafilactic reprezintă o urgență medicală.
ANSP vine și cu câteva sfaturi pentru a diminua din gravitatea simptomelor:
- reduceți perioada aflării în aer liber între orele 10:00 și 15:00, atunci când se eliberează cele mai mari cantități de polen în aer;
- faceți duș și schimbați-vă hainele după ce veniți de afară;
- țineți ferestrele închise atât acasă, cât și la serviciu, în mașină;
- luați medicația necesară contra alergiei cu 2-3 săptămâni înainte de debutul sezonului de polenizare;
- spălați regulat animalele de companie pentru a limita posibilitatea ca aceștia să aducă polen de ambrozie în interior;
- spălați-vă frecvent pe față și pe mâini;
- purtați ochelari de soare pentru a împiedica un contact prelungit al polenului cu zona ochilor.
- implicați-vă activ în nimicirea ambroziei până la înflorire etc.
În acest sens, ANSP solicită implicarea activă a autorităților publice locale, sectorului privat și a populației în realizarea măsurilor de prevenire, combatere și distrugere a acestei plante în spațiile publice, pe teritoriile adiacente întreprinderilor de stat și celor private, dar și în sectoarele particulare din teritoriu deservit.
Agenția subliniază că lucrările de aplicare a erbicidelor se efectuează în coordonare cu specialiștii Direcțiilor raionale pentru agricultură și alimentație și/sau cu specialiștii subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
