„Deportările staliniste au reprezentat una dintre cele mai dureroase pagini din istoria Basarabiei secolului XX. Mii de familii au fost smulse din casele lor și trimise în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice, unde au îndurat foamete, frig și despărțiri”, au declarat organizatorii, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul expoziției vor fi prezentate studii privind politica represivă a regimului stalinist, volumele de amintiri ale supraviețuitorilor, lucrări ale scriitorilor care au abordat tema represiunilor, cercetări contemporane despre deportări.
Printre acestea se numără: „Cartea Memoriei”, patru volume cu numele victimelor supuse represiunilor din localitățile Republicii Moldova; „Cu gândul la tine, Basarabia mea”, carte semnată de Vadim Ștefan Pirogan, cofondator al Asociației foștilor deținuți politici și a Veteranilor Armatei Române din Republica Moldova; Dumitru Crihan, carte de memorii despre infernul Gulagului „Invitații în iad”, Boris Vasiliev „Stalin mi-a furat copilăria”, Margareta Cemârtan-Spânu cu amintiri despre copilăria din Siberia, de una singură, fără părinți, fără rude relatate în „Siberia de acasă”; scriitorii Alexei Marinat „Eu și lumea”, Nicolai Costenco „Din bezna temniței…scrisori din Gulag”; Serafim Saka „Basarabia în Gulag” ș.a.; istoricii Anatol Petrenco „Teroarea stalinistă în Basarabia”, Valeriu Pasat „Asprul adevăr al istoriei. Deportări de pe teritoriul RSS Moldovenești în anii 40-50”); Igor Cașu „Dușmanul de clasă” (represiuni, politici, violență și rezistență în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956; Alexandru Moraru „Victimele terorii comuniste din Basarabia”; Viorica Olaru-Cemîrtan „Deportările din Basarabia. 1949 – 1941, 1944 – 1956”; Valeria Florea-Dascăl „Caznele: Monografie documentar-publicistică în baza materialelor din dosarele desecretizate ale victimelor regimului comunist și a mărturiilor persoanelor supuse represaliilor”; Ştefan Moldovan, Anița Nandriș-Cudla, Gleb Drăgan, Vasile Țepordei, Ruxanda Cesereanu și alți autori: mărturii, documente, fapte; volumele „Arhivele Memoriei” care redau recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar – comunist din RSSM și conțin cercetări realizate în localitățile din Nordul Republicii Moldova .
Potrivit organizatorilor, sunt selectate 120 de documente sistematizate în două compartimente:
- Drumul fără întoarcere
- Destine frânte, amintiri vii…
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 3 iulie – 3 august 2026, spațiul expozițional, etajul II blocul central.
