Acolo sunt clădiri ce au fost extinse ilegal până la stradă, dar și localuri care ocupă, cu terasele lor, întreg trotuarul. De aceea, deseori, pietonii își pun viața în pericol, fiind nevoiți să meargă pe carosabil, printre mașini, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Ne aflăm în centrul istoric al Chișinăului și anume pe strada Cahul. După cum puteți vedea, pe această porțiune, din cauza construcțiilor, trotuarul practic a dispărut, iar oamenii sunt nevoiți să meargă pe carosabil”, relatează jurnalista TVR Moldova, Mădălina Cociu.
Am luat la pas toată strada Cahul, dar și strada Alexandru Vlahuță, iar astfel de exemple sunt peste tot. Oamenii și-au extins curțile, grădinile sau alte construcții până la stradă, spre disperarea vecinilor sau a pietonilor care trec prin zonă.
„Le-au zis că se poate să ridice apartamentul, dar el a dat mită și au făcut de capul lor. Uitați-vă ce au făcut și au astupat soarele, tot. Este puțin incomod, dar ce să facem, nu avem încotro”, spune un locuitor de pe strada Cahul, Costică Manole.
„Pe strada Moara Roșie e aceeași situație. Aici, atât pietonii cât și șoferii trebuie să fie cu ochii în patru. Este o stradă îngustă, iar trotuarele, practic, nu există”, relatează jurnalista Mădălina Cociu.
„Uneori e periculos, nu este spațiu destul pentru pietoni. În sens că poate să vină o mașină, nu te uiți, nu ești atentă sau iese cineva din curte, este foarte periculos. Pentru cei adulți este cum este, pentru cei mici e penibil, dar mai de groază e că vine toamna sau iarna și aici apa este până la glezne. Toți au construit blocuri dar nimeni nu s-a gândit că noi nu avem cum trece, cum ajunge în centru”, spun oamenii.
Responsabilii de la primărie recunosc existența problemei și spun că cei care au încălcat astfel legea riscă să fie sancționați, iar construcțiile demolate. Exemple de astfel de măsuri sunt, însă, destul de puține.
„Direcția intervine prin a informa preturile de sector și solicită inclusiv clarificarea cu direcția arhitectură pentru a vedea în ce măsură au fost încălcate hotarele imobilelor. Avem o situație deosebită în centrul istoric. Aici trama stradală este învechită și care este monument istoric. Careva schimbări nu putem executa sau administra”, a declarat șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache.
„Ceea ce spuneți despre Moara Roșie de exemplu acolo mulți ani s-a construit, s-a autorizat blocuri de locuit fără a avea o cale de acces adecvată acelei presiuni imobiliare care este acolo. La fel și pe Vlăhuță, iarăși este o stradă la fel de îngustă cu căsuțe într-un nivel”, a menționat președintele Consiliului Național al Monumentelor Istorice, Andrei Vatamaniuc.
Legea spune că lățimea minimă a unui trotuar trebuie să fie de un metru și 50 de centimetri. În cazul bulevardelor sau zonelor cu flux sporit de pietoni, trotuarele pot să ajungă chiar și la șase metri lățime.
