În cadrul proiectului „Monolog”, realizat de Dorin Galben, Carolina Palega Chen, în vârstă de 29 de ani, a povestit cum l-a cunoscut pe soțul său, Chi, un bucătar chinez, cum și-au construit viața împreună în Scandinavia și de ce au decis să lase în urmă casa, afacerea și confortul unei țări dezvoltate pentru a începe de la zero în R. Moldova. După ani de muncă, astăzi, cei doi administrează un restaurant în Chișinău, transmite Ultimelestiri.md.
„Salut! Sunt Carolina Palega Chen și sunt căsătorită cu un cetățean chinez. Am 29 de ani, în curând voi împlini 30, iar împreună am deschis în Chișinău un restaurant.
Viața cu un chinez înseamnă să mănânci bine. Eu nu am întâlnit niciun chinez care să nu gătească bine, serios. Mâncarea chinezească este foarte diversă. În funcție de regiune, oamenii mănâncă diferit. Soțul meu este din sudul Chinei, unde se consumă foarte multe fructe de mare. Așa că sunt destul de răsfățată: mănânc creveți, homari și tot felul de preparate pe care înainte nici nu mi le imaginam.
Soțului meu, Chi, îi place foarte mult vinul moldovenesc. Avem chiar și un butoi cu vin făcut de unchiul meu. De fiecare dată când stăm cu echipa sau avem o ocazie specială, servim câte un pahar de vin moldovenesc.
Din mâncarea tradițională moldovenească nu apreciază prea mult mămăliga, dacă e să fiu sinceră. Spune că i se pare fără gust. Dacă îi dai adjică, merge. Dacă nu, nu prea”, spune ea.
Carolina recunoaște că nu vorbește fluent limba chineză, însă înțelege anumite expresii și cuvinte învățate de-a lungul anilor petrecuți alături de familia soțului său.
Moldoveanca povestește că s-a născut la Cluj-Napoca, unde s-au cunoscut părinții săi, ambii originari din R. Moldova. Mama este din satul Pepeni, iar tatăl e din regiunea transnistreană.
„Eu am copilărit atât la oraș, cât și la țară. Mama mea este din satul Pepeni. Din acest motiv, mergeam foarte des la țară în weekenduri. Știu ce înseamnă răsadurile, conservele, compoturile și toate lucrurile specifice vieții de la sat. De multe ori mi se pune întrebarea dacă sunt de la țară sau de la oraș. Adevărul este că am fost și una, și alta”, a povestit Carolina.
În cadrul monologului, ea a vorbit și despre experiența tatălui său, participant la războiul din 1992.
„Tatăl meu este originar din Transnistria, iar mama e din satul Pepeni. Din păcate, tatăl meu a participat la războiul din 1992. Cred că este important să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile trecutului. Un lucru pe care l-am învățat din această experiență este că trebuie să ne prețuim rădăcinile, să ne vorbim limba și să ne apreciem identitatea”, a spus ea.
De la Chișinău și București, în Danemarca
După divorțul părinților, Carolina a rămas cu mama și a absolvit Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Chișinău cu media 9,25. Inițial a aplicat la Universitatea Tehnică a Moldovei, însă după ce a fost admisă la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică din București, a decis să plece în România.
Ea își amintește că primul contact cu viața studențească din București nu a fost unul ușor. A locuit inițial într-o cameră de cămin care avea probleme serioase cu mucegaiul, iar împreună cu o altă studentă moldoveancă a renovat-o singură.
„Într-o seară am mers la magazin, am cumpărat vopsea, soluții antimucegai și tot ce era necesar. Ne-am făcut singure reparația, pentru că nu ne puteam imagina să locuim într-o cameră în acele condiții”, povestește ea.
În România a stat doar un an. În paralel cu studiile, lucra la evenimente și recepții pentru a economisi bani.
„Am fost chelneriță la nunți, conferințe și recepții, inclusiv la evenimente organizate la Palatul Parlamentului”, spune ea.
Ulterior a ales Danemarca, unde studiile erau gratuite, iar sistemul permitea studenților să beneficieze de bursă dacă munceau minimum 44 de ore pe lună. Carolina spune că a fost atrasă de oportunitatea de a studia fără costuri mari și de a-și construi independent viitorul.
Cum l-a întâlnit pe Chi
Povestea de dragoste dintre cei doi a început într-un restaurant de sushi din Danemarca.
„La sfatul unui prieten, mi-am tipărit CV-ul și am început să merg prin restaurante și cafenele în căutarea unui job. La un moment dat am văzut un restaurant de sushi foarte frumos. Părea elegant și destul de scump, iar inițial am ezitat să intru. Până la urmă mi-am făcut curaj. Restaurantul avea bucătărie deschisă. Înăuntru era Chi, actualul meu soț, care tăia somon. M-am apropiat de personal și am întrebat dacă au nevoie de angajați. Le-am spus că pot face orice: să curăț cartofi, să spăl vase, orice este nevoie”, își amintește Carolina.
Chi a observat-o imediat.
„Chi m-a observat și m-a întrebat ce fel de asiatic este el în opinia mea. I-am răspuns cu singurul cuvânt pe care îl știam în chineză: Ni hao. S-a uitat la mine surprins. Evident, niciunul dintre noi nu știa atunci că, peste câțiva ani, vom deveni soț și soție”, mai spune Carolina.
Ulterior, acesta i-a scris pe Facebook, iar relația lor a început să se dezvolte natural.
„La aproximativ o lună după ce ne-am cunoscut, m-a întrebat dacă vreau să fiu prietena lui. I-am răspuns: Nu. Dar nu pentru că nu-mi plăcea, ci pentru că nu mă simțeam pregătită. Eram încă nouă în Danemarca, încercam să-mi găsesc locul și continuam să mă gândesc la planul meu de a pleca în Anglia. El doar a zâmbit și mi-a spus: Lasă, o să vezi tu. Și, privind în urmă, cred că știa mai bine decât mine ce urma să se întâmple”, a mai povestit ea.
O familie construită în Danemarca
În anii care au urmat, cei doi au construit o viață împreună. Carolina a aflat că Chi fusese căsătorit anterior și avea un fiu, care ulterior s-a mutat împreună cu ei.
„Prima întâlnire cu fiul lui a fost interesantă. Se uita la mine foarte suspicios, de parcă se întreba cine este femeia aceasta și ce caută în viața lui. Fiind crescut mai mult de bunică, era foarte răsfățat. Eu am fost cea care l-a învățat să fie mai independent: să-și strângă lucrurile, să-și spele hainele, să gătească și să aibă grijă de el. Astăzi gătește foarte bine și este pasionat de bucătărie”, spune tânăra.
Carolina susține că una dintre cele mai mari diferențe culturale pe care le-a observat este raportarea chinezilor la familie și la bani.
„Chinezii sunt foarte disciplinați financiar. Știu să economisească și să planifice pe termen lung. Au o cultură a economisirii pe care rar am întâlnit-o în alte părți. Dragostea lui se manifestă prin grijă. Nu este genul de bărbat care să vină zilnic cu flori sau să organizeze surprize romantice. În schimb, este atent la nevoile celor din jur și face tot posibilul să aibă grijă de familie”, a spus ea.
După aproape nouă ani în Danemarca, cei doi au decis să facă o schimbare radicală.
„Eu visam la Spania, la soare și la mare. Chi însă avea o altă idee: Moldova. Inițial am râs. Eu eram convinsă că nu mă voi mai întoarce niciodată să locuiesc în Moldova. Însă el vedea lucrurile diferit. Vizitase Republica Moldova în 2018 și observase oportunitățile care existau aici. I-au plăcut oamenii, ospitalitatea și faptul că multe domenii încă ofereau spațiu pentru idei noi”, spune ea.
După mai multe discuții, familia a decis să vândă casa din Danemarca și să se stabilească la Chișinău.
Mutarea nu a fost lipsită de probleme. Obținerea documentelor pentru Chi și fiul său a durat luni întregi.
„Pentru Chi documentele au fost gata în aproximativ șapte luni, iar pentru fiul său în aproape un an”, a declarat tânăra.
Carolina spune că cei doi nu au simțit nevoia să se căsătorească în Danemarca. Au făcut-o abia după mutarea în R. Moldova, când anumite proceduri administrative au impus acest lucru.
Problema principală a fost lipsa certificatului de naștere al lui Chi.
„În China, cel puțin în perioada în care s-a născut el, nu se eliberau certificate de naștere în forma cu care suntem noi obișnuiți. Exista doar un document asemănător unui arbore genealogic, în care erau trecute mai multe generații ale familiei. Am tradus documentele, le-am apostilat și le-am prezentat autorităților. La un moment dat, funcționarii s-au uitat la ele și ne-au întrebat ce reprezintă. Le-am explicat că acesta este echivalentul certificatului de naștere. Până la urmă, cu multă răbdare și după numeroase explicații, am reușit să ne căsătorim”, povestește Carolina.
Restaurantul și primul concept omakase din Chișinău
După rezolvarea problemelor administrative, familia s-a concentrat pe deschiderea restaurantului.
„Restaurantul nostru se numește Kamii. Dacă îl scrii cu un singur „i”, cuvântul are în japoneză sensul de „zeu”. Noi am adăugat încă un „i”, pentru a-i da o identitate proprie și pentru a-i oferi o interpretare personală. Chi glumește adesea spunând că el este zeul mâncării”, a mai relatat moldoveanca.
Restaurantul funcționează după conceptul japonez „omakase”, primul de acest fel din Chișinău.
„Tradus liber din japoneză, „omakase” înseamnă „mă las pe mâna bucătarului”. Avem bucătărie deschisă, iar o parte dintre clienți pot lua loc chiar în fața noastră și pot urmări întregul proces de preparare”, mai spune ea.
Potrivit Carolinei, preparatele servite reprezintă o combinație între influențele chinezești și bucătăria japoneză. Tatăl lui Chi este, la rândul său, bucătar, însă specializat în gastronomie chineză. Chi a ales însă să se perfecționeze în sushi și a făcut pregătire profesională alături de un maestru japonez din Copenhaga.
Carolina a explicat și specificul preparatelor din restaurant, de la nigiri și sashimi până la rulourile uramaki și hosomaki. Ea povestește că toate sosurile sunt preparate de la zero de către Chi, inclusiv sosul teriyaki, pentru care acesta lucrează ore întregi.
Moldova prin ochii unui chinez
Chi spune că apreciază în mod deosebit produsele locale, vinurile moldovenești și ospitalitatea oamenilor.
Potrivit Carolinei, soțul său consideră că moldovenii ar trebui să consume și să promoveze mai mult produsele fabricate în țară, la fel cum se întâmplă în Danemarca. El apreciază carnea moldovenească, vinurile locale și bucătăria tradițională, în special preparatele condimentate, plăcintele și peștele cu mujdei.
Familia a vizitat deja mai multe destinații turistice din R. Moldova, inclusiv Orheiul Vechi, Cricova și Castel Mimi, iar experiențele au fost unele pozitive.
În prezent, cei doi își concentrează energia asupra dezvoltării restaurantului și a echipei.
„Pentru viitor îmi doresc în primul rând să dezvoltăm restaurantul și să construim echipa perfectă. Apoi mi-aș dori să călătorim mai mult și să ajung mai des în China. Iar pentru cei care sunt într-o relație cu o persoană din altă cultură sau se gândesc la asta, sfatul meu este simplu: ascultați-vă inima! Nu lăsați opiniile altora să vă dicteze viața! Tocmai de aceea am ales să vin la „Monolog” și să povestesc experiența noastră. Vreau ca oamenii să vadă că există căsătorii mixte fericite, afaceri construite împreună și povești care demonstrează că diferențele culturale nu sunt un obstacol, ci o oportunitate de a învăța și de a crește împreună”, a conchis Carolina.
