Potrivit prorectorului UTM, Dinu Țurcanu, trebuie să îndeplinești niște cerințe și poți fi listat în clasamente doar peste 3-4 ani în acest clasament, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
Acesta spune că este o muncă titanică și complexă, realizarea proiectelor de cercetare științifică, numărul publicațiilor, numărul publicațiilor care au o conotație internațională, cu numărul publicațiilor cu cercetători internaționali, numărul citărilor acestor publicații.
„Deci, ele îți aduc rezultate doar în câțiva ani, nu poți îndeplini doar cerința că te-ai înregistrat astăzi și mâine apari în clasamentul universitar”, a declarat Dinu Țurcanu.
Punctajul obținut de UTM în clasament se datorează inclusiv parteneriatelor pe care le are instituția cu universitățile din afara țării. Acest lucru contribuie și la atragerea studenților străini.
„Parteneriatele stabilite, inclusiv cu România și alte universități din spațiul Uniunii Europene, inclusiv parteneriatele pe care le avem cu cinci universități din Statele Unite, ne-au adus un punctaj enorm în aceste clasamente, dar și toate inițiativele noastre, inclusiv cu sprijinul partenerilor, donatorilor, Ministerului Educației, de internaționalizare, astfel ca din 1 septembrie, UTM să se bucure, inclusiv de un număr mare de studenți străini”, a subliniat Țurcanu.
În total, au fost evaluate peste 1.200 de instituții de învățământ superior de top din lume, iar UTM s-a clasat pe locul 921. Această realizare plasează UTM alături de alte 16 universități din România, din același clasament. Primele locuri sunt ocupate de instituții universitare din SUA și China și Marea Britanie. La polul opus sunt universități din Uzbekistan, Irak, Turkmenistan și Egipt.
Video: Youtube/Teleradio Moldova
