Într-un demers către ministrul Culturii, Sergiu Prodan, colectivul ansamblului își exprimă dezacordul în legătură cu ordinul ministerului de a o demite din funcție pe Aliona Strâmbeanu, director interimar al instituției publice Colectivul Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, transmite Ultimelestiri.md.
„La momentul actual, colectivul este implicat la maxim in repetițiile pentru spectacolul Drăgaica – Zeița Sânzâienelor, care va avea loc pe data de 22 și 23 iunie la TNOB și pentru evoluarea în cadrul Festivalului Internațional din Timișoara pentru data de 6 iulie curent. Considerăm că suspendarea din funcție a doamnei Aliona Strâmbeanu în această perioadă importantă și foarte încărcată va destabiliza și va demoraliza artiștii”, se arată în demersul ansamblului.
Ulterior, conducerea ansamblului a venit cu precizări, menționând că „Ansamblul „Joc” nu a participat la evenimentul din Sankt Petersburg, iar cei patru membri vizați se aflau în concediu din cont propriu în perioada respectivă”.
Ministerul Culturii efectuează o anchetă de serviciu, iar în perioada investigațiilor, contractul cu directoarea interimară, Aliona Strâmbeanu, a fost suspendat.
![]()
![]()
![]()
![]()
