Serviciul de presă al Agenţiei a declarat pentru Infotag că acest lucru a fost spus în cadrul unei întrevederi de vineri între conducerea Biroului şi o delegaţie a CNR, condusă de directorul de ţară pentru Moldova şi România, Jacopo Caridi, transmite Ultimelestiri.md.
Discuţiile s-au axat pe activităţile desfăşurate de CNR în Moldova, tipurile de asistenţă umanitară oferită, cooperarea la nivel naţional cu autorităţile statului şi organizaţiile societăţii civile.
Părţile s-au pronunţat în favoarea dezvoltării relaţiilor de cooperare în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Totodată, s-a menţionat că vizitele şi proiectele pentru regiunea transnistreană ar trebui să fie coordonate cu Biroul pentru Reintegrare.
