În cadrul unei emisiuni, Anca Dragu a explicat că în tratatul Uniunii Europene este stipulat că orice țară a uniunii economice a Uniunii Europene va ajunge la un moment dat și membră a uniunii monetare, transmite Ultimelestiri.md.
În acest sens, guvernatoarea BNM a subliniat că R. Moldova nu stă pe loc în ceea ce privește aderarea R. Moldova la zona unică de plăți în euro, menționând că deja șase bănci comerciale din țara noastră sunt pregătite să se conecteze la acest sistem de plăți.
„Zilele acestea am avut un răspuns din partea celor care evaluează dosarul nostru și sunt două instituții la nivelul UE care evaluează aplicația R. Moldova. Recent, reprezentanții acelor instituții ne-au spus că în general este un aviz pozitiv și ne-au cerut câteva clarificări. Ei au avut trei întrebări, iar colegii mei de la BNM lucrează pentru a răspunde la acestea. Eu sper să avem un răspuns până la sfârșitul anului, iar în paralel, noi lucrăm la soluții tehnice pentru că băncile trebuie să se conecteze la acest sistem de plăți în euro și sunt câteva formule aplicate în diferite state europene. Probabil că șase bănci sunt pregătite să se conecteze, au infrastructura și resursele necesare și atunci toate tranzacțiile se pot derula prin aceste bănci, dar repet, acest pas este încă în discuții cu băncile vizate”, a spus Anca Dragu.
Totodată, șeful Băncii Naționale a Moldovei a mai explicat că majoritatea rezervelor valutare ale R. Moldova erau în dolari, iar acest fapt s-a datorat în mare partea relațiilor comerciale pe care le avea cu estul – Rusia. Astfel, BNM a decis ca rezervele valutare să fie constituite în euro, iar Anca Dragu speră ca până la sfârșitul verii, BNM va avea undă verde pentru aceste schimbări.
„În ultimii zece ani vedem o direcție clară că schimburile comerciale se schimbă dinspre est către vest, astfel încât aceste schimburi își dublează ponderea și am ajuns ca 65% din schimburile comerciale să fie făcute cu Uniunea Europeană în moneda euro și atunci este normal ca rezerva valurată să reflecte aceste schimburi și intervenția pe piața valutară. Noi avem o analiză în lucru pentru că presupune câțiva pași, trebuie calculat impactul, trebuie făcut un calendar de modificare și eu sper ca până la sfârșitul verii să avem un astfel de calendar pentru a putea începe trecerea rezervelor valutare din dolari în euro. Mult timp, energia electrică procurată de R. Moldova era achitată în dolari, iar acum, autoritățile de la Chișinău au decis să achite toate aceste plăți în moneda euro, iar faptul că Moldova a început să procure energie electrică din România, undeva 20%, este un lucru bun. De asemenea și gazul este importat dinspre vest, iar astfel, nici argumentul energetic nu mai justifică ca aceste rezerve să fie ținute în dolari”, a conchis Anca Dragu.
