Acțiunile au fost efectuate în vederea neadmiterii utilizării iraționale a resurselor de apă de suprafață în lipsa Autorizației de Mediu, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul acestor acțiuni au fost identificate două cazuri de utilizare neautorizată a resurselor de apă din râulețul Blănărița satul Slobozia – Horodiște, raionul Rezina pentru irigarea culturilor agricole în lipsa Autorizației de folosință specială a apei cu bararea cursului de apă.
Barajele de cursul de apă a râulețelor reprezintă zăgaz de pământ, pentru a ridica nivelul apei pentru a iriga.
Pe aceste cazuri s-au întocmit două procese-verbale cu privire la contravenție.
Potrivit inspectorilor de mediu, barajele de pe cursul râulețului Blănărița au fost lichidate, iar persoanele care au comis fapta contravențională au recunoscut faptul încălcării legislației.
