Un pasager a relatat pentru MilanoToday că incidentul a avut loc la bordul zborului Ryanair FR1423, care urma să plece joi seară de pe aeroportul Milano Malpensa spre Alicante, în Spania, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Potrivit acestuia, imediat după îmbarcare, cabina aeronavei a fost invadată de un roi de țânțari.
„După o primă întârziere, pasagerii s-au îmbarcat în mod normal. Odată ajunși în avion, cabina a fost invadată de un număr impresionant de țânțari veniți din exterior. Cu ușile aeronavei încă deschise, insectele au continuat să intre timp de câteva minute, făcând șederea la bord extrem de dificilă”, a povestit pasagerul.
Acesta a adăugat că situația s-a agravat rapid, iar „pasagerii încercau să se apere cum puteau”.
„Pasagerii încercau să se apere cum puteau, interiorul avionului s-a umplut de țânțari și de pete de sânge rămase după încercările de a-i omorî. După aproximativ o jumătate de oră petrecută în aceste condiții, s-a luat decizia de a debarca toți pasagerii din motive de igienă și siguranță.”
Printre pasageri se era și o tânără care, potrivit martorului, a spus că este alergică la înțepăturile de țânțari, fapt care a grăbit evacuarea aeronavei. Într-un final, aeronava a fost schimbată a fost schimbată
Potrivit MilanoToday, care a solicitat un punct de vedere companiei Ryanair fără a primi deocamdată un răspuns, zborul era programat să decoleze joi la ora 21:30, însă a părăsit aeroportul Milano Malpensa abia la 00:30.
Conform platformei FlightAware, aeronava a ajuns la Alicante la ora 02:14, în noaptea de vineri, cu o întârziere totală de trei ore și 47 de minute.
