Fiind întrebat ce părere are despre implicarea bisericii în politică, Vasile Șoimaru a spus că va fi mai radical, transmite Ultimelestiri.md.
Așadar, acesta a spus că va veni momentul în care Moldova, la fel ca și Ucraina, o să se dezică de Mitropolia Moldovei, care este de fapt a Rusiei.
„Iată cum ei singuri își bagă gâtul în jug. Cui îi trebuiește asta? Organele noastre dacă vor lucra bine eu cred că vor rezolva problema asta la numai aterizarea lor pe aeroport. (…) Eu cred că acum, în toamna asta, problema mitropoliilor se va rezolva”, a mai spus Vasile Șoimaru.
Ultimelestiri.md amintește că un grup de peste 20 de preoți a zburat la Moscova, unde ar fi fost serviți cu mâncăruri și băuturi scumpe și „luați în seamă” de reprezentanți de rang înalt ai Patriarhiei ruse, iar la întoarcere aceștia vor primi carduri „MIR”, eliberate de Promsviazbank, pe care li se promite că vor primi salarii și ajutoare pentru biserică.
Deschide.md mai scrie că, în perioada august-septembrie 2024, mai mulți preoți ai Mitropoliei Moldovei vor merge în Rusia, cu ajutorul financiar din partea lui Șor, dar și cu susținerea Patriarhiei de la Moscova. Plecările sunt organizate de fiecare protopop, care folosește grupurile interne de pe Viber, unde le propune doritorilor să călătorească în Rusia
„Da, este adevărat că preoții merg în pelerinaj. Nu cunosc care este scopul, de aceea vă spun să telefonați la episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, și la protoiereul de Criuleni, Oleg Vieru – cel care se ocupă de organizarea grupurilor respective; ei cunosc toată logistica. Sunt curios și eu, pentru că sunt ținut în afară și nu cunosc nimic”, a menționat Vadim Cheibaș.
Ulterior mai mulți preoți care au pornit ieri în „pelerinajul” în Rusia au decis să se întoarcă acasă după publicarea investigației Deschide.MD privind călătoriile organizate de Ilan Șor și Patriarhia Moscovei.
