Tomac a renunțat la mandat în ultima zi prevăzută de lege pentru prezentarea în Parlament a echipei guvernamentale și a programului de guvernare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la hotnews.ro.
„Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și, în aceste condiții, îl desemnez pe domnul Adrian Veștea ca prim-ministru”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a explicat că alegerea lui Adrian Veștea se bazează pe experiența sa administrativă și pe rezultatele obținute în funcțiile publice pe care le-a deținut.
„Domnul Veștea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, un președinte de consiliu județean de succes, a fost un ministru de succes. E o persoană care a atras fonduri europene, o persoană preocupată de dezvoltare, a dezvoltat aeroportul din Brașov, o persoană categoric prooccidentală și una de dialog”, a subliniat Nicușor Dan.
Totodată, șeful statului i-a mulțumit lui Eugen Tomac pentru implicarea sa în încercarea de a forma noul Guvern și a respins ideea că desemnarea acestuia ar fi fost una formală.
„Vreau să-i mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare și pentru responsabilitate. Vreau să spun că nici domnul Tomac și nici eu nu ne-am jucat de-a guvernarea. Am mers în această direcție în urma consultărilor cu partidele politice. În acest moment este însă clar că o soluție politică este cea potrivită”, a declarat președintele României.
La rândul său, Adrian Veștea a declarat că acceptă mandatul într-un context dificil și că va încerca să construiască o majoritate parlamentară capabilă să asigure stabilitatea țării.
„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Siguranța și bunăstarea românilor reprezintă prioritatea mea. Sunt deschis să discut cu toate formațiunile politice pro-occidentale din Parlamentul României”, a afirmat premierul desemnat.
Veștea a precizat că își dorește formarea unui guvern politic, care să își asume reforme și să mențină direcția pro-occidentală a României.
