Evenimentul a fost onorat de prezența oficialităților: Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia; Tatiana Botnar, vicepreședinta raionului; Vitalie Josanu, șeful-adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat; Nina Cereteu, primară de Drochia; Vitalie Postovan, viceprimar; consilieri raionali, funcționarii aparatului preşedintelui raionului, reprezentanții serviciilor publice desconcentrate și descentralizate în teritoriu, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la observatorul.md.
Marșul Independenței a continuat la bustul domnitorului Ștefan cel Mare de pe Piața bulevardul Independenței, fiind susținut de Orchestra de fanfară „Hasnaș” și ansamblul de dansuri populare „Izvoraș”.
Toți cei prezenți au participat la depunerea de flori, urmând itinerarul la monumentul „Pentru Țară, pentru Neam”, unde s-a desfășurat evenimentul festiv, marcat de onorarea Imnului de Stat și Drapelului de Stat al Republicii Moldova.
Cu prilejul aniversării de 33 ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova a fost ținut un discurs de președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, care a vorbit despre importanța acestei sărbători și sacrificiul bravilor eroi, care și-au jertfit viața în numele integrității și independenței acestei țări.
Festivitatea a culminat cu depunerea de flori la monumentul „Pentru Țară, pentru Neam”.
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată și semnată de 278 deputați ai primului Parlament, ales la scrutinul democratic din 1990, numit și Parlamentul Independenței.
