Întrevederea a fost axată pe cooperarea strategică și identificarea soluțiilor pentru provocările economice curente, transmite Ultimelestiri.md.
Anca Dragu a menționat că BNM monitorizează atent evoluțiile economice interne și externe și vine cu măsurile necesare în realizarea obiectivului fundamental al băncii centrale.
De asemenea, a fost subliniat sprijinul permanent oferit de OSCE în susținerea planului de creștere economică a Republicii Moldova.
Discuțiile, la care a participat și prim-viceguvernatorul BNM Vladimir Munteanu, au inclus și colaborarea viitoare ca urmare a Conferinței Ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, o inițiativă a României, Franței și Germaniei, ce vizează mobilizarea sprijinului internațional pentru reformele economice și politice din Moldova.
