Într-un comunicat, așa-zisul minister de externe de la Tiraspol a subliniat că autoritățile transnistrene au fost deschise la discuții cu privire la modalitatea în care locuitorii din stânga Nistrului ar putea participa la acest referendum. Cu toate acestea, Republica Moldova nu ar fi inițiat niciun dialog pe această temă, fiind acuzată că „îi exclude deliberat” pe locuitorii din stânga Nistrului de a participarea la acest exercițiu electoral, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ziua.md.
„Regiunea transnistreană a fost deschisă pentru a discuta parametrii exprimării opiniei locuitorilor săi încă de la anunțarea referendumului la sfârșitul anului trecut. Am așteptat abordări adecvate din partea Moldovei, astfel încât, conform principiilor și procedurilor democratice, tuturor transnistrenilor să li se ofere posibilitatea de a-și exprima opinia pe o chestiune care le afectează viitorul”, se arată în comunicat.
În lipsa unui astfel de dialog, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol consideră acum că este oportun să organizeze propriul referendum cu privire la relația cu Uniunea Europeană. Tiraspolul a subliniat că un astfel de plebiscit ar putea avea loc „în baza unui acord între părți, cu implicarea observatorilor internaționali și cu respectarea principiilor democratice”.
„A trecut suficient timp pentru a înțelege un adevăr simplu: nu se poate găsi o soluție justă și durabilă a conflictului fără a ține cont de opinia oamenilor”, se mai arată în comunicat.

2 comentarii
Pingback: Tiraspol vrea propriul referendum. Directorul Promo-LEX: Foarte straniu - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Serebrian: Sperăm că de alegeri nu vor fi incidente în stânga Nistrului - Ultimele ştiri din Moldova