Deputatul european a anunțat că va lucra pentru ca legislația legată de acest plan să fie adoptată cât mai rapid, astfel încât fondurile să fie disponibile în cel mai scurt timp pentru Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmarker.md.
„Este esențial să aprobăm pachetul de sprijin în condiții favorabile pentru Republica Moldova, adaptat la contextul actual din țară și la necesitățile sale de dezvoltare. De asemenea, vreau să ne asigurăm că UE furnizează Moldovei asistența tehnică necesară pentru a putea gestiona aceste fonduri”, a declarat Mureșan.
Eurodeputatul a precizat că pachetul de sprijin, anunțat recent la Chișinău de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, se va întinde pe o perioadă de trei ani și va sprijini investițiile în infrastructura de sănătate, drumuri, poduri peste Prut și alte domenii esențiale pentru modernizarea Republicii Moldova.
Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un pachet de ajutor financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro – cel mai mare de la proclamarea independenței țării noastre în 1991. Banii vor fi direcționați pentru finanțarea reformelor vitale și a investițiilor care vor accelera dezvoltarea economică. Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă cu șefa statului, Maia Sandu, din 10 octombrie, la Chișinău.
