„Fiți curajoși în acest moment important din viața țării voastre. Nu vă fie teamă, în pofida războiului de la ușa voastră, pentru că poporul ucrainean rezistă cu curaj pentru noi toți. Și fiți încrezători în viitor, pentru că sunt convins că va fi european și că vom fi capabili să îl atingem împreună,” a declarat liderul Franței, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
În același interviu, Macron a explicat de ce Uniunea Europeană este cea mai potrivită opțiune pentru Republica Moldova, ce beneficii sociale și economice poate obține în continuare țara noastră, dar și cum să lupte autoritățile de la Chișinău cu dezinformarea și contracararea războiului hibrid.
Interviul a fost realizat în cadrul proiectului „Punți către Europa”, realizat cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și implementat de Asociația pentru Inițiative Responsabile (ASPIR).
Acest proiect își propune să creeze conținut educativ și informativ, oferind acces la experiențele și lecțiile învățate direct de la liderii țărilor membre ale UE. Prin aceste interviuri, liderii europeni își exprimă așteptările față de Moldova și apreciază eforturile sale de reformă pentru integrarea europeană.
