Astfel, printre regulile cele mai importante pentru traversarea frontierei de stat de către minori în timpul vacanței se numără:
- Pașaportul minorului – Fiecare copil trebuie să aibă un pașaport propriu. Fotografia și datele copilului nu se mai includ în pașaportul părinților.
- Călătoria cu un părinte – Minorii pot călători împreună cu un singur părinte fără acordul notarial al celuilalt părinte (cu excepția emigrației permanente).
- Călătoria cu un însoțitor – Dacă minorul călătorește cu altă persoană, este necesară o declarație notarială din partea părinților care să specifice scopul, durata și destinația călătoriei.
- Tutela și curatela – Minorii aflați sub tutelă sau curatelă pot traversa frontiera doar însoțiți de tutore/curator, cu documentele de confirmare.
- Custodia – Custodia nu oferă dreptul însoțitorului de a traversa frontiera cu minorul; doar părinții rămân reprezentanți legali ai copilului, transmite Ultimelestiri.md.
Pentru a evita situațiile neplăcute la frontieră, oamenii legii recomandă cetățenilor să verifice din timp documentele necesare și să consulte secțiunea „Condiții de Călătorie” pe site-ul oficial al Poliției de Frontieră.
De asemenea, persoanele pot contacta la Linia Verde 022 259 717 sau prin email la linia.verde@border.gov.md pentru informații suplimentare.
