Totodată, prin implicarea directă a municipalității și sala de sport a Liceului a fost renovată și modernizată, transmite Ultimelestiri.md.
Proiectele de amenajare a celor două obiective au costat aproape trei milioane de lei.
Astfel, cei 1.258 de elevi ai Liceului „George Meniuc” au acum la dispoziție toate facilitățile pentru a-și dezvolta pasiunea pentru sport, practicând astfel un stil de viață sănătos și activ.
De menționat că în ultimii patru ani, Primăria orașului Chișinău a realizat două proiecte majore la L.T. „George Meniuc”, și anume: Reabilitarea clădirii în cadrul proiectului „Eficiența energetică și reabilitarea termică,” implementat cu suportul BERD, BEI și al Fondului pentru Energie ESP (aproximativ 29 de milioane de lei), și implementarea proiectului de transformare digitală a educației – „Clasa Viitorului.”
La fel, în această perioadă, municipalitatea a alocat alte aproape șase milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii Liceului.
