Între timp, deputatul rus Șamsail Saraliev, reprezentant al grupului de coordonare pentru operațiuni militare, a declarat pentru RBC că țara sa urmează să repatrieze 33 de cadavre, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ziar.md.
„Anchetatorii forțelor de ordine, împreună cu instituțiile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, vor stabili identitatea celor decedați în cel mai scurt timp posibil. Ne exprimăm recunoștința pentru asistența acordată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii”, a precizat Centrul.
Deocamdată, partea rusă nu a confirmat realizarea sau finalizarea schimbului.
Ultimul schimb de corpuri neînsuflețite dintre cele două țări a avut loc pe 15 mai curent. Atunci, partea ucraineană a recuperat osemintele a 528 de cetățeni, iar partea rusă – a 41.
Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că transmite cadavre grav mutilate sau doar fragmente de cadavre, amestecate în saci, în diferite etape ale repatrierii. Mai mult, oficialii de la Kiev au declarat că Moscova a transmis chiar și osemintele unor soldați ruși.
