Totodată, Nosatîi a mulțumit Cehiei pentru sprijinul oferit în cadrul organizațiilor internaționale în promovarea obiectivelor strategice de dezvoltare și, în special, a parcursului european al țării, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, oficialii au discutat și despre situația de securitate din regiune, stadiul cooperării bilaterale pe domeniul de apărare, asistența oferită de Cehia în eforturile de modernizare a Armatei Naționale, precum și perspectivele de avansare a parteneriatului.
În acest context, Anatolie Nosatîi a apreciat sprijinul acordat de partea cehă până în prezent în instruirea efectivului Armatei Naționale în diferite domenii cum ar fi: medicină, logistică, geniu, dar și în dotarea efectivului de militari cu echipament modern pentru desfășurarea misiunilor.
La final, părțile au convenit asupra aprofundării relațiilor de colaborare, prin identificarea unor noi proiecte comune destinate consolidării capacităților de apărare ale țării în contextul actual de securitate.
