„Cred că orice oportunitate de a discuta este benefică, pentru că trebuie, dacă sunt opțiuni pe masă astfel încât cetățenii Republicii Moldova să beneficieze de un preț decent la curent electric în această iarnă. Trebuie discutat, inclusiv cu un stat agresor așa cum este și doar dacă nu se poate ajunge la o înțelegere sau soluție de compromis, pentru că acolo chestiunea este cine își asumă costurile de transport adițional, în cazul în care acest gaz nu mai vine prin Moldova, dar vine prin Turcia și în revers pe conducta transbalcanică și Gazprom nu vrea să plătească, Moldova nu poate să își asume, dar poate fi găsită o soluție de compromis în care aceste costuri să fie partajate, adică costurile aferente transportului acestei noi rute alternative”, a declarat Eugenia Gusilov, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, tot el lider al partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate, a comentat valul de critici din spațiul public, generate de vizita lui Victor Parlicov la Sankt Petersburg. Speakerul susține că Chișinăul „trebuie” să comunice cu Kremlinul, așa cum, spune oficialul, o fac și „casele mai mari”, cum ar fi SUA, Marea Britanie, Franța sau Ucraina.
„Sunt o serie de subiecte care trebuie discutate. Nu poți să stai acasă să spui că nu este momentul, că trebuie să rezolvăm problema transnistreană, etc. Scuzați, dar acesta este populism, iar cu populism nu te încălzești iarna”, a declarat Igor Grosu în cadrul unei emisiuni televizate.
Ultimelestiri.md amintește că ministrul Energiei Victor Parlicov a avut ieri, 25 noiembrie, o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt-Petersburg, Rusia.
Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt.
De asemenea, părțile au discutat soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom. În acest context, părțile au convenit că vor relua consultările pe această chestiune.

Un comentariu
Pingback: Ion Sturza: Catastrofa umanitară și energetică în Moldova va fi evitată - Ultimele ştiri din Moldova