„Acum o lună, în cadrul a două scrutine electorale, am fost martorii cum războiul hibrid, tehnologiile informaționale, rețelele sociale au fost la un pas să ne întoarcă din drum, să ratăm șansa noastră istorică în parcursul nostru european”, scrie liderul PAS pe rețelele de socializare, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, Igor Grosu a vorbit și despre curajul moldovenilor.
„Moldovenii au demonstrat lumii întregi că vocea noastră este mai puternică, că dorința noastră de a face parte dintr-o mare familie europeană este mai mare decât propaganda de la Kremlin și milioanele de dolari investiți în grupările criminale.
Noi, în Republica Moldova, am reușit să respingem primul atac asupra democrației și suveranității noastre. Am trecut în Constituție vectorul european și am reales un președinte pro-european. Dar situația politică este complicată, grupările criminale prin care Rusia lucrează în regiune, nu se liniștesc, folosesc la greu rețelele sociale și propaganda pentru a ne slăbi, pentru a slăbi procesele democratice. Și în acest an, în plină iarnă, Kremlinul folosește problema gazelor într-un mod cinic, în scopuri politice, pentru a crea dependență, dar și pentru a crea haos în statele din fosta lor zonă de influență.
Acum, mai mult ca niciodată, Republica Moldova are nevoie de susținerea tuturor forțelor democratice pentru a rămâne parte a lumii libere, pentru a fi o Moldovă europeană”, declară Igor Grosu.
Ultimelestiri.md amintește că în perioada 2 – 9 decembrie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.
Agenda vizitei include discuții cu experți ai Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale și ai Institutului Republican Internațional. La fel, președintele Parlamentului urmează să se întâlnească și cu reprezentanții diasporei.
De menționat că la Uniunea Democrată Internațională, cea mai mare alianţă de partide de centru-dreapta din lume, a adoptat o rezoluţie la Washington în care condamnă agresiunea hibridă a Federaţiei Rusiei împotriva României şi eforturile Kremlinului de a destabiliza democraţiile europene.
