Totodată, Alexandru Flenchea susține că regiunea transnistreană este folosită de Federația Rusă ca un instrument prin care vrea să influențeze țara noastră, dar și Ucraina, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Radiomoldova.md.
„Trebuie să înțelegem că Vladimir Putin, atunci când ia decizii, pune pe masă nu harta Republicii Moldova, pune pe masă harta lumii. Și interesele și ambițiile lui sunt mult mai mari decât regiuni mici sau țări mici, precum este Republica Moldova. Transnistria este un instrument, nu oameni, nu pretinși cetățeni ruși care trăiesc acolo, este un instrument pentru a pune presiune pe Republica Moldova. Republica Moldova, în situația asta a crizei gazelor, este un instrument pentru a pune presiune pe Ucraina ca să nu existe exportul de gaz”, a spus Flenchea.
R. Moldova riscă să fie afectată grav de o criză energetică, dacă „Gazprom” va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană din 1 ianuarie 2025. Potrivit autorităților, această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului, unde locuiesc 300 de mii de cetățeni.
De asemenea, există riscuri majore pentru stabilitatea sistemului energetic, dar și perturbări economice severe și creșterea prețurilor. Din 16 decembrie, autoritățile de la Chișinău au instituit stare de urgență în energetică pe o perioadă de 60 de zile. De partea cealaltă, Tiraspolul a instituit stare de urgență în economie din 9 decembrie curent, pe o perioadă de 30 de zile.
Ultimelestiri.md amintește că pe 16 decembrie, în R. Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în sectorul energetic. Comisia pentru Situații Excepționale are autoritatea de a emite dispoziții cu caracter executoriu pentru autorități, agenți economici, instituții publice și cetățeni.
Potrivit autorităților, măsurile sunt menite să răspundă rapid provocărilor generate de posibila sistare a livrării de gaze naturale de către Gazprom.
Mai exact, R. Moldova riscă să fie afectată grav de o criză energetică dacă Gazprom va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană. Potrivit autorităților, în această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului, unde locuiesc 300.000 de cetățeni, de asemenea există riscuri majore pentru stabilitatea sistemului energetic, dar și perturbări economice severe și creșterea prețurilor.
La scurt timp, în spațiul public au apărut mai multe falsuri legate de așa-zisele măsuri luate de autorități pentru a economisi energia electrică: „O să rămânem fără gaz”, „moldovenii în beznă”, „de la ora 20:00 până la 05:00 lumina va fi stinsă în toată țară”, „Moldovagaz va solicita din nou majorarea tarifelor la gaz”.
Falsurile au fost promovate pe rețelele sociale, în special pe TikTok, unde utilizatori neidentificați au distribuit clipuri și imagini, care se inducă panică în rândul moldovenilor, fără a oferi dovezi sau surse credibile.
Citește și:
Cum se alimentează R. Moldova cu gaze naturale și energie electrică
