În acest sens, oamenii sunt îndemnați să evite utilizarea și lansarea sub orice formă a produselor pirotehnice, care pot provoca incendii, arsuri, traumatisme, dar și diverse incidente grave, transmite Ultimelestiri.md.
Mai mult, focurile de artificii reprezintă o sursă de poluare a mediului, iar zgomotul produs de acestea pot crea disconfort și stres pentru persoanele internate în spitale, dar și pot speria animalele.
Totuși, oamenii care optează pentru utilizarea focurilor de artificii sunt îndemnați să nu o facă la balcoane, în holuri, în curțile blocurilor de locuit, în apropierea caselor, vehiculelor, spațiilor forestiere sau în zonele aglomerate.
„Astfel de activități se vor desfășura doar în aer liber, la distanțe sigure față de oameni, animale, clădiri, fiindcă focurile de artificii pot cu ușurință să provoace incendii de proporții, dar și traumatisme grave.
De asemenea, specialiștii îndeamnă oamenii să evite ținerea în mâini a articolelor pirotehnice, dar și purtarea acestora în buzunare, deoarece manipularea lor poate duce la arsuri sau chiar explozii. Mai mult, părinții și pedagogii sunt îndemnați să supravegheze copiii, pentru a nu admite achiziționarea și utilizarea produselor pirotehnice de către minori, pentru a evita pericolul unor eventuale incidente”, comunică IGSU.
Totodată, este esențial ca produsele pirotehnice să fie achiziționate exclusiv din magazine specializate, cu instrucțiuni clare de utilizare și certificat de calitate al produsului.
