Ina Druță, locuitoare a orașului Râbnița, stânga Nistrului:
„Nu avem gaz, lumina se stinge, dar ne încălzim care de la reșou, care de la plita electrică. Câteodată te duci la magazin și nu-i pâine. Care a reușit, care nu…
Acum și întreprinderile de prelucrare a laptelui nu au unde duce laptele. Înainte, duceau la grădinițe, la spitale.
Acum, la noi, la Râbnița, spitalul e închis”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova.europalibera.org.
Nadejda Lavocinikova, locuitoare a satului Ghidirim, stânga Nistrului:
„Noi avem sobă. Au venit nepoții și copiii la noi, căci ei trăiesc în oraș.
Am gătit mai multă mâncare și o încălzesc la sobă. De sărbători, răciturile le-am gătit afară.
Eu cred că doar cei de sus sunt vinovați. Și din Moldova, și de la noi, și din Ucraina, și din Rusia.
Toți au știut că va fi așa, dar au lăsat totul baltă.”
În 2022, Oleg Liguta s-a refugiat din Odesa și a revenit acasă, în satul Caterinovca din stânga Nistrului.
„Situația în regiune e tot mai grea. Din cauza lipsei curentului, nu întotdeauna putem pregăti mâncare și nu facem focul mereu, pentru că economisim lemnele.
Eu acum merg la Rezina ca să primesc ajutor umanitar: pătură, lanternă”, spune domnul.
La Rezina, refugiații ucraineni și familiile social-vulnerabile din stânga Nistrului au primit pături și lanterne solare de la Agenția ONU pentru Refugiați.
Miron Chiseli, locuitor al orașului Râbnița, stânga Nistrului:
„Noi ne dorim să fie pace, mai întâi de toate. Dacă pace va fi, totul va fi. Cred că această situație nu e pentru mult timp. Poate, se va schimba ceva. Nu trebuie să fie așa.
Acum ne-au dat pătură și lanternă care se încarcă de la energie solară.”
Nadejda Ialovenko, refugiată din Ucraina, locuitoare a orașului Râbnița:
„Gaz la aragaz încă este, dar se zice că peste câteva zile nu va mai fi. Trebuie să căutăm o plită electrică și un reșou. E foarte frig. Noi dormim așa, îmbrăcați. Așa îmbrăcați ne culcăm.
Dar scurta o punem peste picioare. E foarte frig. 12 grade erau în apartament. Eu nu știu ce va fi. Deocamdată, așteptăm. Sperăm că, poate, se va rezolva ceva. Este imposibil. Nu e corect așa.
Toți erau frați, trăiau în pace. Nu înțeleg de ce acum se întâmplă așa…”
De la 1 ianuarie, regiunea Transnistreană nu primește gaz rusesc și a rămas fără încălzire, apă caldă, iar electricitatea se deconectează programat.
