„Această necesitate de reconstrucție vine din cererile din partea oamenilor. Urmează să construim aproape alte 5.000 de metri pătrați de suprafață de magazine, restaurante și locuri de așteptare. La fel va fi lărgită foarte mult suprafața prin care cetățenii noștri vor trece controlul vamal și cel al Poliției de Frontieră într-un regim mai rapid și mai comod”, a punctat Bolea, transmite Ultimelestiri.md.
Director al I.P Oficiul Amenajarea teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe, Nicolae Lupușor, a menționat că se vor modifica unele elemente constructive.
„Este vorba de o scară de acces la etajul 2. Se va modifica ascensorul actual și va fi extinsă planimetric planșeul la etajul 2. Acest lucru va permite mărirea planimetrică a sălii pentru pasageri”, a precizat Nicolae Lupușor.
