„Ministerul Afacerilor Externe nu comentează documente interne ale altor state care au ajuns în spațiul public. În ceea ce privește informațiile vehiculate cu privire la un posibil număr de cetățeni moldoveni aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, precizăm că autoritățile americane sunt singurele în măsură să furnizeze date oficiale pe acest subiect”, au declarat reprezentanții MAE, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit autorităților, libera circulație este un drept garantat oricărui cetățean al Republicii Moldova, îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a ieși, de a emigra, precum și de a reveni în țara sa de origine.
„În această ordine de idei, ținem să menționăm că, odată cu părăsirea hotarului Republicii Moldova, persoana nu este obligată de cadrul normativ existent, să comunice locul aflării sale, precum și, persoana nu are obligația de a se înregistra/a se lua în evidență la una din misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova”, susțin reprezentanții MAE.
De asemenea, MAE informează că nu deține o evidență nominală a cetățenilor moldoveni aflați în această situație și nu are informații despre existența unei liste oficiale în acest sens.
„Reiterăm că Ambasada Republicii Moldova la Washington sunt pregătite să acorde asistență consulară cetățenilor Republicii Moldova care întâmpină dificultăți juridice pe teritoriul american. Persoanele aflate în astfel de situații sunt îndemnate să contacteze misiunile diplomatice pentru informații suplimentare și sprijin consular”, se mai arată în comunicatul de presă al MAE.
Amintim că, dacă 279 de cetăţeni moldoveni nu vor contesta decizia autorităţilor SUA de a-i expulza, ei vor trebui să părăsească ţara în termenele stabilite de autorităţile americane. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat că 279 de cetăţeni moldoveni se numără printre cei 1,5 milioane de migranţi ilegali care riscă să fie expulzaţi din SUA.
