Ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții în această dimineață, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit datelor preliminare, cele două persoane ar fi susținut că ar avea influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică și că le-ar putea determina să intervină pentru a elibera de răspundere penală o persoană acuzată de comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane.
Astfel, aceștia ar fi cerut 31.000 de euro și ar fi primit 20.000 de euro de la persoana interesată.
În urma perchezițiilor au fost ridicate obiecte și documente importante pentru cauza penală, iar bănuiții urmează a fi escortați la sediul CNA pentru a fi audiați în calitate de bănuiți. Ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.
