Potrivit oamenilor legii, bănuiții sunt deținătorii mai multor canale de Telegram. S-a stabilit că aceștia aprovizionează cu substanțe narcotice consumatorii sectorului Botanica al Capitalei, transmite Ultimelestiri.md.
Mai mult, oamenii legii au recepționat o informație operativă precum că un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din Tiraspol, ar fi implicat în transportarea prin contrabandă și distribuirea substanțelor narcotice în proporții mari.
În urma acțiunilor întreprinse, ofițerii de investigație au stabilit că suspectul, fiind la volanul unui automobil de model Audi, s-a deplasat spre Polonia pentru a prelua o cantitate impunătoare de substanțe narcotice, care urma să ajungă spre comercializare ilegalǎ pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, cu suportul colegilor din cadrul IGPF, tânărul a fost reținut în momentul traversării frontierei de stat Cahul-Oancea, direcția de intrare în Republica Moldova.
Așadar, în cadrul percheziției automobilului acestuia au fost depistate trei kg de mefedronă, camuflate în ascunzișuri special amenajate. Valoare totală a drogurilor depistate și ridicate, pe piața tenebră este de aproximativ 1.800.000 de lei.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, cu garantarea prezumției nevinovăției, potrivit legii.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la șapte la 15 ani.
