Conform noilor reglementări, consumul de alcool în spațiile publice este interzis de vineri de la prânz până sâmbătă la ora 07:00, iar aceeași măsură se aplică și de sâmbătă până duminică. Vânzările de alcool la pachet sunt interzise după ora 18:00 în ambele zile. Barurile și restaurantele cu licență sunt exceptate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat că spitalele au ajuns la un nivel critic de suprasolicitare. Premierul Sébastien Lecornu a anunțat ridicarea alertei de sănătate la cel mai înalt nivel și activarea etapei a treia a planului de urgență Orsan, pentru suplimentarea personalului medical și protejarea persoanelor vulnerabile.
Ministra sănătății, Stéphanie Rist, a avertizat că efectele caniculei afectează toate categoriile de vârstă, inclusiv tinerii, unde au fost înregistrate cazuri de stop cardiac. Autoritățile recomandă limitarea activităților în aer liber, inclusiv a sportului.
În Franța continuă să fie înregistrate recorduri de temperatură: minimele nocturne au ajuns la 22 de grade Celsius, iar maximele au urcat până la 41 de grade. Valul de căldură afectează și alte state europene și pune presiune pe sistemele medicale, cu temperaturi de 45,1 grade în Spania și 36,7 grade în Marea Britanie. În Germania, Austria și Cehia sunt prognozate valori de până la 40 de grade Celsius.
