Procurorii și polițiștii români desfășoară percheziții la zeci de adrese, într-un dosar care vizează 27 de persoane, anchetate pentru „acțiuni împotriva ordinii constituționale și constituirea unei organizații cu caracter fascist”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
În timpul descinderilor, la locuința lui Horațiu Potra, șeful unei grupări de mercenari și apropiat al lui Georgescu, a fost descoperit un seif îngropat și mascat în podea, în care se afla suma de circa 1,5 milioane de dolari, scrie Biziday.
Acțiunile au avut loc la 47 de adrese din județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj.
Parchetul General are suspiciuni în legătură cu mai multe infracțiuni: acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, instigare publică, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale și comunicarea de informații false.
În legătură cu perchezițiile, Georgescu a scris pe rețelele sociale că sunt „un abuz odios” din partea autorităților. Georgescu a înaintat documente în care se arată că nu a cheltuit niciun ban, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

5 comentarii
Pingback: Musk, după ce Georgescu a fost ridicat de Poliție: Asta e o mizerie - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Călin Georgescu, pus sub acuzare. Ce acuzații i se aduc politicianului - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Gestul controversat făcut de Călin Georgescu la ieșirea de la audieri - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Prima reacție a echipei lui Călin Georgescu, după ce a fost ridicat de Poliție - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Călin Georgescu a anunțat că își depune candidatura la prezidențiale - Ultimele ştiri din Moldova