Potrivit oamenilor legii, perchezițiile au vizat o întreagă rețea de companii, care puneau în vânzare astfel de articole cu marcaje false, precum inele, cercei, brățări, pandantive, lanțuri și butoni, transmite Ultimelestiri.md.
Suplimentar, au fost ridicate înscrisuri de ciornă, copii ale actelor contabile și copii ale registrelor, documente primare și registratoare video.
În urma acestor percheziții, oamenii legii investighează persoane din conducerea companiilor vizate pentru fabricarea acelor marcaje false și vânzarea de articole pe care marcajele false au fost aplicate, cu evitarea procedurii oficiale de aplicare a lor (care ar fi implicat anumite costuri).
Oamenii legii menționează că investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
În context, Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor să respecte reglementările fiscale și să desfășoare activitatea economică în mod transparent, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu economic echitabil și sustenabil.
![]()
