În mesajul intitulat „Un ultim lucru”, Trudeau a transmis cât de mândru este că a servit Canada timp de peste nouă ani, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
„Sunt atât de mândru de canadieni. Sunt mândru că am slujit o țară plină de oameni care apără ceea ce este drept, se ridică la înălțimea tuturor așteptărilor și se sprijină mereu reciproc atunci când contează cel mai mult”, spune Trudeau
„Chiar dacă aceasta poate fi ultima mea zi aici în acest birou, voi fi întotdeauna canadian, plin de curaj și fără să mă scuz pentru asta. Singurul lucru pe care îl cer este ca, orice s-ar întâmpla, să nu vă schimbați”, a încheiat premierul canadian
Trudeau își va părăsi postul oficial vineri, în cadrul unei întâlniri private cu guvernatorul general al Canadei, Mary Simon. Noul prim-ministru, economistul Mark Carney, va fi numit ulterior în cadrul unei ceremonii publice la Ottawa.
Trudeau și-a anunțat demisia în ianuarie, pe fondul presiunilor din interiorul Partidului Liberal și al scăderii popularității sale. Cu toate acestea, în ultimele luni, imaginea sa publică s-a îmbunătățit considerabil, în special datorită reacțiilor sale la atacurile repetate ale lui Donald Trump asupra suveranității Canadei.
