Granturile, de aproximativ 87.000 de euro fiecare, sunt acordate în cadrul proiectului „Parteneriate Locale pentru Eficiența Energetică în Servicii Sociale”, finanțat de UE și cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Fondul de Inovații Sociale din Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
Prin intermediul acestor granturi, clădirile unde se prestează servicii sociale vor fi transformate în spații eficiente energetic, sustenabile și sigure, contribuind astfel la reducerea costurilor de întreținere și reinvestirea resurselor economisite.
De aceste îmbunătățiri vor beneficia centre pentru femei și copii în situații de risc, centre pentru vârstnici, instituții care prestează servicii pentru persoane cu dizabilități și alte instituții care furnizează servicii sociale pentru grupuri vulnerabile din întreaga țară.
Potrivit ambasadorului UE în Moldova, Janis Mazeiks, Uniunea Europeană susține eforturile Moldovei în atingerea obiectivelor de eficiență energetică și dezvoltare sustenabilă.
„Acest proiect nu doar că optimizează consumul de energie, dar contribuie și la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor – persoane care se află în situații de vulnerabilitate și care au nevoie de sprijin constant", a mai menționat Janis Mazeiks.
Pe lângă investițiile în modernizarea clădirilor, beneficiarii de granturi vor mobiliza comunitățile lor. Organizațiile vor desfășura campanii de informare și sensibilizare pentru promovarea unui consum responsabil de energie, implicând beneficiarii serviciilor sociale, comunitățile locale și autoritățile.
Directorul executiv al Fundației Soros Moldova menționează că, asociația consideră că o societate deschisă nu poate exista fără o societate civilă activă, capabilă să răspundă nevoilor oamenilor și să contribuie la politici publice incluzive.
„Investind în capacitatea societății civile de a acționa local, contribuim la schimbări sistemice cu impact național”, a declarat Daniela Vidaicu.
Bugetul total al proiectului este de peste 4,8 milioane de euro, din care circa 4,2 milioane de euro sunt alocați de Uniunea Europeană, iar 600.000 de euro este cofinanțarea oferită de Fundația Soros Moldova.
Proiectul are o durată de 36 de luni, începând din februarie 2024, și își propune să sprijine organizațiile societății civile în dezvoltarea soluțiilor de eficiență energetică, îmbunătățirea serviciilor sociale și promovarea unei utilizări sustenabile a resurselor în comunități.
