În cadrul discuțiilor cu primarii, Maia Sandu a subliniat prioritățile pentru următoarea perioadă, transmite Ultimelestiri.md.
„Să păstrăm pacea pentru familiile noastre, să mobilizăm resurse pentru dezvoltarea comunităților ca să putem oferi un trai mai bun să susținem antreprenorii pentru creșterea economiei, a menționat șefa statului.
Cu locuitorii satelor Coteala și Drepcăuți din raionul Briceni, președintele țării a vorbit despre prioritățile în care trebuie să se investească în continuare și despre problemele cu care se confruntă. Accesul la apă potabilă a fost una dintre temele discutate.
Este de menționat că la Coteala, prin programul „Satul European”, se construiește deja un turn de apă și un apeduct de zece kilometri, iar ar la Drepcăuți, prin același program, a fost finanțată în 2022 forarea unei sonde arteziene.
„Acum se construiește un apeduct de peste zece kilometri, care va aduce apă în gospodăriile oamenilor”, se arată într-un comunicat al Președinției.
„Știm că mai avem multe de făcut pentru a îmbunătăți condițiile de trai în satele și orașele noastre, dar rezultatele din ultimii ani, în pofida tuturor provocărilor și crizelor, ne arată că Moldova este pe drumul cel bun”, a subliniat șefa statului.
Potrivit autorităților, raionul Briceni a beneficiat, în ultimii ani, doar prin programul „Satul European”, de investiții în valoare de peste 106 milioane de lei. Banii au ajuns în 20 de localități. De exemplu, la Lipcani, Coteala, Corjeuți, Larga, Drepcăuți, Balasinești, s-au construit zeci de kilometri de apeducte. În alte trei localități, Cotiujeni, Berlinți și Caracușenii Vechi, au fost implementate proiecte de iluminat stradal.
Totodată, în ultimii trei ani, sistemul de sănătate din raionul Briceni a beneficiat de investiții de peste 13 milioane de lei. S-a modernizat spitalul raional, s-au procurat autosanitare noi, s-au renovat centrele de sănătate din orașul Briceni și satul Corjeuți.
Din 2022 până în prezent, s-au alocat și 147 de milioane de lei pentru infrastructura rutieră din raion, iar în prezent, se lucrează la drumul regional G2, care leagă Hlina – Coteala – Larga.
