Potrivit unei hotărâri a Judecătoriei Căușeni, incidentul a avut loc pe 14 aprilie, când bărbatul a solicitat fără temei intervenția serviciilor specializate de urgență, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
Cazul a fost documentat de Inspectoratul de Poliție Căușeni, iar materialele acumulate au fost transmise instanței de judecată pentru examinare.
Deși nici contravenientul și nici reprezentanții autorităților nu s-au prezentat la ședința de judecată, magistrații au examinat cauza în baza probelor administrate la dosar și au constatat vinovăția bărbatului.
Decizia instanței s-a bazat pe procesul-verbal întocmit de Poliție, precum și pe alte materiale și declarații anexate la dosar.
Judecătorii au subliniat că apelurile false la serviciile de urgență sunt sancționate de legislație, deoarece pot împiedica sau întârzia intervenția echipajelor în cazuri reale, unde viața și sănătatea oamenilor pot fi puse în pericol.
Instanța a aplicat o amendă de 30 de unități convenționale, echivalentul a 1.500 de lei.
Hotărârea poate fi contestată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.
