Potrivit PNUD, sectoarele-cheie care sunt printre cele mai afectate de schimbările climatice au planificat investiții care să le sporească reziliența, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, Serviciul Hidrometeorologic de Stat și-a dezvoltat capacitățile de a asigura o monitorizare mai eficientă a condițiilor meteorologice și a fenomenelor climatice. Acestea sunt câteva din rezultatele proiectului „Promovarea procesului național de planificare a adaptării Republicii Moldova la schimbările climatice (etapa a doua)”. Inițiativa s-a desfășurat în perioada 2020-2025, fiind finanțată de Fondul Verde pentru Climă și implementată de PNUD.
Cu sprijinul proiectului, a fost elaborat și aprobat Programul național de adaptare la schimbările climatice până în 2030 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Documentul prevede intervenții specifice în șase sectoare cheie: agricultura, sănătatea, transportul, energia, apa și sectorul forestier.
Un alt document important, elaborat cu sprijinul proiectului, a fost Strategia națională de reducere a riscurilor dezastrelor pentru perioada 2024-2030. Strategia contribuie la reducerea pierderilor cauzate de dezastre, la reziliența comunităților și la protejarea mediului înconjurător, asigurând o mai bună integrare a Republicii Moldova în inițiativele internaționale de gestionare a riscurilor de dezastre.
De asemenea, cu sprijinul proiectului, 13 localități din țară au fost ajutate să elaboreze și să adopte Planuri de adaptare la schimbările climatice și de reducere a riscurilor de dezastre. Documentele reflectă nevoile specifice ale fiecărei comunități și stabilesc măsuri concrete pentru depășirea atât a efectelor schimbărilor climatice, cât și a riscurilor asociate dezastrelor naturale.
Proiectul „Promovarea procesului național de planificare a adaptării Republicii Moldova la schimbările climatice” a contribuit la fortificarea capacităților Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Ca urmare a aprobării Legii privind activitatea meteorologică și hidrologică, elaborată cu sprijinul proiectului, au fost stabilite un set de standarde și reglementări menite să asigure o monitorizare mai eficientă a condițiilor meteorologice și a fenomenelor climatice.
De asemenea, pentru o mai bună informare a autorităților, a sectorului privat și a cetățenilor cu privire la riscurile climatice și condițiile meteorologice, Serviciul Hidrometeorologic de Stat va gestiona și portalul național de informații climatice — clima.gov.md — o platformă unică care reunește toate serviciile și produsele climatice disponibile în țară. Acest portal multifuncțional le oferă autorităților publice, specialiștilor, dar și cetățenilor, o bază solidă și accesibilă de informații despre climă, pentru ca fiecare să poată contribui mai eficient la adaptarea locală și națională.
