„După ratificarea finală din Camera deputaților, noi ne așteptăm că într-un termen destul de restrâns, președintele Republici italiene să promulge acest acord și la 60 de zile de la promulgarea lui, acordul va intra în vigoare. Ca să aplicăm în practică prevederile acestui acord, să oferim o protecție socială adecvată cetățenilor noștri din Italia, urmează să semnăm aranjamentele administrative, pe care deja le-am negociat cu prietenii noștri din Italia”, a spus Alexei Buzu, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la moldova1.md.
Documentul aprobat miercuri, 21 mai, de Guvern stabilește cum vor colabora instituțiile Italiei și Republicii Moldova pentru a calcula și a acorda pensii sau alte prestații sociale, fără ca oamenii să fie nevoiți să se deplaseze dintr-o țară în alta.
Fiecare stat va achita partea de pensie pentru anii lucrați pe teritoriul său, iar perioadele de contribuții vor putea fi cumulate.
De menționat că, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de Securitate Socială dintre țara noastră și Republica Italiană pe 28 noiembrie 2024, după ce documentul a fost semnat la Roma în octombrie 2024.
