Totul s-a produs în după-amiaza zilei de duminică, 1 iunie, la Pontetaro, comuna Fontevivo, regiunea Parma, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ziua.md.
Potrivit martorilor, în timp ce se afla la un picnic, împreună cu mai mulți prieteni moldoveni, bărbatul a observat trei copii care se scăldau în râu și care, la un moment dat, au început să dea semne că nu mai pot înota. Fără a mai sta pe gânduri, bărbatul a sărit în apă, urmat de alți adulți care au intervenit pentru a scoate copiii la mal.
Copiii au fost aduși în siguranță pe țărm, însă bărbatul în vârstă de 34 de ani nu a mai fost văzut ieșind din apă. Autoritățile au fost alertate imediat, iar pompierii și scafandrii au început căutările în zona podului. În jurul orei 19:00, după mai multe ore de căutări intense, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit.
Gestul moldoveanului a fost catalogat de presa locală drept unul eroic. Deși și-a pierdut viața, intervenția sa a fost crucială pentru salvarea celor trei copii, a căror identitate nu a fost făcută publică.
