Studiul a analizat efectul suplimentelor cu fibre asupra nivelurilor de PFAS (substanțe per- și polifluoroalchilice) în sângele a 72 de bărbați cu vârste între 18 și 65 de ani. Cei care au luat un supliment cu beta-glucan din ovăz – o fibră naturală care se găsește și în ciuperci sau semințe – de trei ori pe zi, cu zece minute înainte de mese, au prezentat o scădere cu 8% a nivelului de PFAS în organism, după doar patru săptămâni, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
PFAS sunt compuși chimici care nu se degradează natural în mediu și se acumulează în corpul uman, fiind asociate cu infertilitatea, bolile endocrine, afectarea ficatului și rinichilor, dar și cu diverse forme de cancer.
Fibrele pot împiedica absorbția PFAS în organism
Potrivit cercetătorilor, fibrele alimentare ar putea funcționa ca un „filtru” natural, blocând absorbția PFAS în sânge printr-un mecanism similar cu eliminarea acizilor biliari. PFAS se leagă de acești acizi, care, în prezența fibrelor, nu mai sunt reabsorbiți în corp, ci eliminați prin fecale.
„În ciuda îngrijorărilor tot mai mari privind toxicitatea PFAS, intervențiile concrete pentru reducerea nivelului acestor substanțe în organism sunt limitate”, au transmis cercetătorii în articolul publicat în luna martie în jurnalul Environmental Health.
PFAS, un pericol tăcut în organismul uman
În cadrul studiului, 70% dintre participanți aveau în sânge 11 din cele 17 tipuri de PFAS testate, iar 5 tipuri au fost detectate la toți participanții. Dintre acestea, două dintre cele mai periculoase – acidul perfluorooctanoic (PFOA) și acidul perfluorooctansulfonic (PFOS) – au scăzut în concentrație cu 8% la cei care au luat suplimentul cu fibre.
Majoritatea oamenilor nu consumă suficiente fibre
Pe lângă beneficiile legate de eliminarea PFAS, fibrele contribuie și la o digestie sănătoasă, reduc riscul de constipație și ajută la prevenirea cancerului de colon.
Cercetătorii avertizează, însă, că nu toate tipurile de fibre au același efect și că sunt necesare studii suplimentare pe termen lung. De asemenea, specialiștii au subliniat că o perioadă de patru săptămâni este prea scurtă pentru a evalua impactul real asupra unor substanțe care pot rămâne în organism timp de până la 7 ani.
