Potrivit Poliției, reprezentanții companiei practicau activitatea ilicită sub pretextul acordării serviciilor de consultanță de tip call-centru în domeniul medicinei, tehnicii de calcul și construcțiilor, transmite Ultimelestiri.md.
„Ulterior, oamenii legii au stabilit că entitatea nu dispunea de personal calificat pentru acordarea consultanței în domeniile respective, iar mijloacele financiare încasate de companiile documentate proveneau de la agenți economici din afara țării, înregistrați în jurisdicții cu risc sporit de spălare de bani și implicare în diverse activități financiare suspecte”, explică Poliția.
Mai mult, s-a depistat că tranzacțiile efectuate pe conturile companiilor vizate purtau un caracter tranzitoriu, fiind susceptibile de a fi considerate ilicite.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe probe relevante pentru cauza penală: suporturi electronice, documente contabile și alte materiale demonstrative.
Cercetările continuă.
