Într-un mesaj publicat pe X, șefa statului a menționat că țara noastră rămâne un partener de încredere și că cooperarea va continua, transmite Ultimelestiri.md.
„Îl felicit pe Ilie Bolojan pentru învestirea în funcția de prim-ministru al României. Republica Moldova rămâne un partener de nădejde și suntem încrezători că vom continua cooperarea strânsă cu România, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a scris Maia Sandu.
Amintim că Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost validat, pe 23 iunie, în Parlamentul României, cu 301 voturi pentru și nouă împotrivă. Cabinetul de miniștri a depus jurământul la Palatul Cotroceni.
