În timp ce Israelul declară că a finalizat operațiunile militare împotriva infrastructurii nucleare și militare a Republicii Islamice, discursul politic din Iran s-a fragmentat, putând fi distinse trei tabere principale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Prima categorie îi cuprinde pe cei care opun categoric Republicii Islamice, considerând-o un regim autoritar care, vreme de 46 de ani, a eradicat opoziția, a suprimat identitatea culturală și a guvernat prin frică.
Din perspectiva acestei categorii, atacurile țintite ale Israelului nu reprezintă încălcări ale integrității teritoriale a Iranului, ci eforturi de a limita consolidarea regională și ambițiile nucleare ale regimului. Cu toate că această tabără nu susține neapărat confruntarea militară, consideră slăbirea strategică a regimului un potențial catalizator pentru prefacerile politice.
Din a doua tabără fac parte loialiști ai regimului, indivizi și instituții care fie beneficiază material de structura actuală putere, fie sunt aliniați ideologic cu viziunea acesteia asupra lumii.
Această tabără denunță orice formă de presiune externă, în special din partea Israelului, percepând astfel de intervenții ca fiind manifestări ale agresiunii imperialiste sau sioniste. Potrivit acestei narațiuni, regimul este victima ostilității externe – ceea ce constituie o abatere a atenției de la eșecurile proprii de guvernare.
Al treilea grup, deși se opune regimului, are o perspectivă distinctă, considerând că integritatea teritorială și infrastructura Iranului sunt amenințate.
În viziunea lor, intervenția militară străină nu face decât să amplifice acest pericol perceput. Deși nu sunt aliniați cu regimul, concentrarea lor asupra suveranității riscă să reflecte propaganda statală care pune semnul egalității între Republica Islamică și națiunea iraniană.
Această distincție este esențială, scrie activista, care este de părere că acțiunile militare ale Israelului sunt precis calibrate, obiectivul lor fiind degradarea capacității regimului de a exporta violență prin forțe proxy și a dezvolta de arme. Or, crizele profunde ale Iranului își au rădăcinile în eșecurile de guvernare ale regimului. Chiar dacă infrastructura este deteriorată în acest proces, aceasta poate fi reconstruită, în schimb tinerii care au pierit din cauza brutalității regimului de la Teheran nu vor putea fi niciodată înlocuite.
Regimul iranian redirecționează fonduri din cheltuielile publice către expansiunea ideologică
Regimul a prioritizat în mod constant expansiunea ideologică și influența regională în detrimentul bunăstării populației. Investițiile sale uriașe în resurse militare indirecte și capacitate nucleară au deviat resurse de la stabilizarea economică și de la serviciile publice esențiale.
O generație de iranieni educați și implicați civic, cei mai capabili să contribuie la dezvoltarea națională, au fost sistematic marginalizați, închiși sau uciși.
Deși îngrijorările legate de intervenția străină sunt de înțeles, echivalarea acțiunilor specifice ale Israelului cu o amenințare existențială la adresa națiunii iraniene estompează o distincție esențială: adevărata sursă a declinului Iranului se află în interior.
Politicile regimului au alimentat stagnarea economică, au suprimat expresia culturală și au fracturat societatea. Răspunsul brutal la protestele pașnice și la disidența politică arată cu claritate că cel mai acut pericol pentru poporul iranian nu este atât extern, cât intern.
Din punct de vedere istoric, Iranul și Israelul s-au bucurat de o relație de cooperare, în special în timpul erei monarhiei Pahlavi (1925-1979). Deși contextul regional s-a schimbat între timp, ambele națiuni se confruntă acum cu un adversar comun, care își reprimă brutal poporul prin tortură, spânzurări și execuții în timp ce amenință în mod deschis că va șterge Israelul de pe hartă.
Reconfigurarea relațiilor Iran-Israel prin prisma intereselor comune de securitate și a stabilității regionale pe termen lung ar putea oferi un cadru mai constructiv pentru relații viitoare.
În cele din urmă, suveranitatea autentică rezidă în capacitatea unui popor de a-și modela destinul, într-un climat fără represiune, frică și coerciție ideologică. Orice analiză serioasă trebuie să facă o distincție clară între Iran ca națiune și Republica Islamică în calitate construcție politică. Acțiunile externe, oricât de controversate, ar trebui evaluate prin prisma implicațiilor tangibile pentru drepturile și aspirațiile poporului iranian, conchide Elham Yaghoubian, activistă scriitoare și fondatoare a Alianței Națiunilor Iran-Israel.
Povestea a doi activiști care au fugit în SUA, dar au concepții diferite despre atacurile asupra țării de origine
Roozbeh Farahanipour și-a văzut numele publicat într-un ziar iranian — împreună cu o recompensă pentru corpul său — și a știut că nu mai este în siguranță, potrivit mărturiei sale, publicate de CNN.
Elham Yaghoubian, o studentă activistă din Iran care a co-fondat împreună cu Farahanipour un partid clandestin împotriva Republicii Islamice, a simțit aceeași nesiguranță când prietenii și colegii ei activiști au fost arestați în 1999.
Ambii au fugit din Iran acum aproape 30 de ani, temându-se pentru siguranța lor. Amândoi au luat-o de la început în Los Angeles, unde aproape 141.000 de americani iranieni, conform recensământului SUA, au format o comunitate strâns unită.
Însă au păreri diferite în privința atacurilor SUA asupra Iranului, săptămâna trecută.
Farahanipour, proprietarul unui restaurant, a fost închis și torturat pentru munca sa de lider al opoziției și a fugit din Iran în 2000. El se opune războiului în regiune pentru că nu vrea să vadă un alt „Afganistan sau Irak”.
Yaghoubian, care deține o companie de limbi străine și traduceri, susține atacurile, spunând că acestea sunt „benefice” pentru Iran, Orientul Mijlociu și întreaga lume.
Atacurile americane, care au avut loc pe fondul presiunilor crescânde asupra administrației Trump de a se implica în conflictul în escaladare din Orientul Mijlociu, au divizat comunitatea iraniano-americană strâns unită din Los Angeles, a explicat Farahanipour.
Unul dintre restaurantele lui Farahanipour este situat pe o secțiune a bulevardului Westwood, cunoscută drept Persian Square.
Găzduind numeroase afaceri iraniene, restaurantele, brutăriile și librăriile sunt înțesate cu reclame atât în engleză, cât și în persană.
Imigrația din Iran în SUA a început la începutul secolului al XX-lea și a înregistrat o creștere bruscă în perioada Revoluției Islamice din 1979. Peste 50% dintre imigranți – inclusiv Farahanipour și Yaghoubian – au sosit în SUA după 1994, potrivit Centrului UCLA pentru Studii privind Orientul Apropiat.
Mulți locuitori persani se referă la zona Los Angeles drept „ Tehrangeles ” – un amestec de Teheran și Los Angeles – potrivit Bruin Life, un site web al studenților UCLA.
Duminică, manifestanți s-au adunat în fața clădirii federale din Westwood pentru a protesta împotriva implicării Statelor Unite în conflict.
Au ținut pancarte pe care scria „Fără război împotriva Iranului” și „Nu vă vom lăsa să ne târâți într-un război global”. Alții au scandat „Mâinile de pe Iran” și „Bani pentru locuri de muncă și educație. Nu pentru războaie și ocupație”.
Atacurile recente, a susținut Yaghoubian, au vizat infrastructura aparținând Republicii Islamice. Atacul american a lovit trei situri nucleare din Iran: Fordow, Natanz și Isfahan.
„Aceste infrastructuri, drumuri, fabrici, clădiri, ele pot fi ridicate din nou, dar ceea ce nu vom putea recupera niciodată sunt viețile tuturor tinerilor și tinerelor pe care i-am pierdut din cauza regimului brutal de fiecare dată când se ridică pentru drepturile lor fundamentale”, a spus Yaghoubian.
Războiul nu este ceva ce și-ar dori oamenii, dar Yaghoubian crede că ar putea ieși ceva bun din el – sfârșitul regimului iranian. Atacurile reprezintă speranța pentru un viitor mai bun, a spus ea.
„Nicio negociere, nicio conciliere nu va pune capăt acestui război. Numai înlăturarea acestui regim din Iran va aduce pace și prosperitate”, a spus ea.
Însă Farahanipour nu crede că atacurile vor elibera Iranul. El a pledat pentru un Iran secular și pentru „răsturnarea din interior” a Republicii Islamice de către iranieni. Activistul consideră că SUA nu ar fi trebuit să se implice în conflict.
„Uciderea oamenilor, în Iran, în Israel, americani, oricine, orice civil sau populație – ei au murit – nu este o soluție ”, a spus el.
