Declarațiile au fost făcute într-o postare publicată pe rețelele sociale, în care acesta spune că regretă că nu a făcut public acest episod mai devreme, transmite Ultimelestiri.md.
„Îmi cer scuze că adevărul despre prezența mea de câteva luni la ședințele PD nu a ieșit din vorbele mele, ci din altă parte. Știu că orice justificare nu va repara faptul că nu am avut curaj să spun întregul adevăr”, a scris Musteață.
Potrivit acestuia, după perioada în care a activat în PLDM, a participat la câteva ședințe organizate de Nae Simion Pleșca și, alături de alți funcționari, a semnat o cerere de partid. El afirmă însă că episodul a fost unul de scurtă durată și că, după anul 2018, nu a mai avut nicio legătură cu fostul PDM.
„Nu sunt mândru de acel episod de câteva luni din viața mea. Am vrut să șterg din istoria mea acele evenimente. Intenția nu a fost să mint oamenii”, a menționat fostul ministru.
Musteață spune că lipsa de transparență în privința acestui episod l-a determinat să își depună demisia din funcția de ministru al Agriculturii, anunțată anterior.
„Am decis să-mi depun demisia din funcția de ministru – vreau să fiu corect și responsabil față de toată echipa. Și sper ca toată munca mea, acțiunile mele de luptă cu persoane corupte să nu fie șterse cu buretele de această greșeală stupidă pe care am comis-o”, a declarat Radu Musteață.
![]()
Amintim că, pe 24 iulie, Radu Musteața și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
Demisia survine la câteva zile după scandalul provocat de informațiile apărute în spațiul public privind presupusa apartenență a lui Musteața la fostul Partid Democrat din Moldova. Controversa a izbucnit după publicarea unei fotografii în care acesta apare alături de fostul deputat Nae-Simion Pleșca, la o ședință de partid.
Radu Musteața a respins acuzațiile și a declarat că nu a fost niciodată membru al PDM. El a explicat că a participat la câteva întâlniri organizate de Nae-Simion Pleșca după ce acesta a trecut de la PLDM la PDM, însă fără a adera la formațiune.
