În decursul nopții de duminică spre luni, manifestanții au blocat mai multe străzi din Belgrad, în timpul unui miting masiv și ciocniri cu poliția, care au dus la numeroase arestări, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
Activiștii au menționat că blocajele stradale au fost un răspuns la arestarea „unui număr mare de cetățeni, printre care studenți, după mitingul de sâmbătă din centrul capitalei, unde s-au reunit aproape 140.000 de oameni. Protestatarii au ridicat baricade metalice și au amplasat containere de gunoi în tot orașul.
Sâmbătă, 28 iunie, forțele de ordine au intervenit cu bastoane și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea care arunca cu sticle și rachete de semnalizare. Autoritățile sârbe au raportat 48 de polițiști răniți, dintre care unul grav, precum și 22 de protestatari care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Numărul participanților a fost estimat oficial la 36.000, deși o organizație independentă a estimat o cifră de 140.000 de manifestanți.
Oamenii legii au arestat 77 de persoane în timpul protestului, iar 38 de persoane se aflau în arest preventiv duminică, 29 iunie. Alte opt persoane au fost reținute ulterior, fiind acuzate că ar fi planificat blocarea drumurilor și atacuri asupra instituțiilor, cu scopul de a „răsturna violent ordinea constituțională”.
Ministrul sârb de Interne, Ivica Dačić, a dat asigurări că autoritățile „monitorizează îndeaproape” situația. La rândul său, șeful statului, Aleksandar Vučić, a respins ferm cererile de alegeri anticipate, acuzând protestatarii, în mare parte studenți, că practică „teroarea”.
Înaintea protestului de sâmbătă, organizatorii i-au dat un „ultimatum” președintelui să convoace alegeri anticipate. Ulterior, Vučić a reafirmat că nu vor fi organizate alegeri înainte de sfârșitul anului 2026.
Proteste în Serbia au început de opt luni, după ce pe 1 noiembrie, anul trecut, s-a prăbușit acoperișul unei clădiri recent renovate din gara centrală a orașului Novi Sad. Atunci au decedat 16 persoane. Ulterior, cetățenii au ieșit la manifestații, care au cuprins treptat întreaga țară.
Accidentul a fost atribuit pe scară largă corupției și neglijenței guvernamentale. În luna ianuarie, curent, prim-ministrul, Miloš Vučević, și primarul orașului Novi Sad și-au dat demisia. Însă protestatarii au cerut demisia întregului Cabinet de miniștri și organizarea alegerilor anticipate. Alegerile prezidențiale și parlamentare în Serbia sunt programate pentru anul 2027.
